Student Erasmus la Lyon – partea a VIII-a

Mai am câteva zile și plec acasă. O să plec cu ceva emoții, ce e drept, fiindcă din ce am auzit, zilele trecute foarte multe zboruri au fost amânate, din cauza ninsorii. Știu că sună tentant să-mi petrec Crăciunul în Paris(de acolo trebuie să iau avionul), dar aș prefera să las experiența asta pentru alt an.

Au trecut aproape patru luni, de când am ajuns aici la Lyon. Patru luni care au trecut ca patru zile. Patru zile în care s-au petrecut așa de multe lucruri, că dacă mă întreabă cineva cum a fost, încercând să formuleze un răspuns mintea mea face stack overflow, și răspund „fain”. Despre o parte din întâmplările de aici, am încercat să scriu. Am scris pentru alții, care poate sunt indeciși dacă vor să încerce experiența Erasmus sau nu și pentru Cipri din viitor, care poate va fi un bătrân senil și n-o să-și mai amintească.

Zilele trecute a început să plece lumea. Abia acuma îmi dau seama că sunt oameni care mi-au fost apropiați, și pe care n-o să-i mai văd, sau o să-i mai văd doar în trecere(vorba unei bune prietene de aici, „chiar dacă ne mai vedem, n-o să mai fie același context”). Când am plecat de acasă, am știut că o să mă întorc și o să găsesc lucrurile așa cum le-am lăsat, sau pe aproape(nu aveam în minte să regăsesc același președinte și același premier, dar partea plină a paharului e că românii sunt un popor care știu să acorde a doua șansă). În schimb, chiar dacă o să mă întorc în Lyon – și sigur o să mai vin, măcar în vizită – nu voi mai întâlni aceiași oameni.

Revenind la trecut, adică la ultima lună, în care nu am mai scris, pot spune că a fost una destul de ocupată. În mod normal, sesiunea de examene e în ianuarie, dar fiindcă în ianuarie, am și sesiunea în țară, mi-am dat examenele săptămâna asta. Profesorii au fost foarte înțelegători, nu au avut nimic împotrivă să dau examenele mai repede.

Spre deosebire de sistemul românesc, sesiunea de examene aici ține o singură săptămână. La prima vedere, pare puțin, dar nu e. În sistemul românesc, avem nevoie de 3 sau 4 săptămâni de sesiune, pentru că la examene se cere de obicei să se reproducă lucruri făcute la curs, seminar, sau subiectul de anul trecut, vopsit(nu generalizez). În consecință, chiar dacă studentul a fost la cursuri, a studiat în timpul semestrului, are nevoie de câteva zile pentru a memora acele lucruri. La ENS, în afară de examenul de franceză, toate examenele au fost „cu cărțile pe față”, adică avem voie să folosim materialele de curs. Subiectul este dat în așa fel încât să oblige studentul să-și folosească procesorul, nu hardul, și în plus se testează și capacitatea de decizie. Sunt prea multe exerciții, pentru a putea fi rezolvate în timp util(la parțial la algoritmică, de exemplu, cel mai bun a făcut cam jumătate), și atunci studentul trebuie să își dea seama ce poate face în timp util, și să sară peste părțile pe care le consideră dificile.

Pe lângă examene, la evaluare mai contează la anumite materii și temele de casă. Partea care mi s-a părut amuzantă e că deși am colegi foarte buni, care iau studiul în serios, au tendința de a-și începe tema cu câteva zile înainte de deadline, apoi să ceară o prelungire a acestuia. Dacă tot am ajuns la partea cu temele, profit de ocazie ca să mă laud puțin: am reușit să fac două teme de 20 😀 , dintre care la una, pentru că nu mi-a zis nimeni că am voie să o scriu de mână, și pentru că implica multe calcule matematice, am scris 22 de pagini in \LaTeX.

Vă urez sărbători fericite, și toate cele bune!

Anunțuri
Published in: on Decembrie 19, 2009 at 14:23  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://just1coder.wordpress.com/2009/12/19/student-erasmus-la-lyon-%e2%80%93-partea-a-viii-a/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. Tin sa-ti multumesc pentru aceste cateva informatii despre Lyon si bursele Erasmus. O sa plec si eu in toamna cu Erasmus in Lyon…si sunt putin ingrijorata de ce o sa fie 🙂

  2. Buna. As vrea sa te intreb anumite chestii despre Lyon. Urmeaza sa merg cu erasmus acolo, in toamna. Te rog sa ma anunti daca ai vrea sa vorbim putin pe tema asta.

    Mersi,
    Andreea


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: