Student Erasmus la Lyon – partea a IX-a (epilog)

Pe un forum de întrebări și răspunsuri, am găsit odată o referire la secțiunea ”Erasmus Lyon” din blogul meu, ca ”bazat pe o poveste adevărată”. Fericit că totuși povestea mea se bazează pe întâmplări reale, și nu pe vreun film văzut(dacă tot aș plagia, aș plagia o carte, fiindcă filmele le vede toată lumea), m-am decis să o închei acum, la vreo lună după întoarcere.

Era vreo 5 dimineața, când Cipri își trăgea troler-ur greu, de 30 de kilograme(pe atunci n-avea de unde să-i cunoască greutatea, dar avea să o afle mai târziu) prin zăpada depusă cu o noapte înainte. Orașul părea mai primitor ca niciodată, parcă tocmai pentru a-i face în ciudă că pleacă. Metrou, TGV, Paris, din nou metrou, și iată-ne așteptând autobuzul spre aeroport, într-o zonă din Paris, care semăna cu o zonă oarecare dintr-un oraș românesc. Atmosfera românească s-a simțit mai ales când eroul nostru a încercat să urce în autobuz, și mișcându-se încet, din cauza troler-ului, în îmbulzeala generală n-a mai prins loc, fiind nevoit să meargă peste 15 minute, în autobuzul cu italieni. Ajuns la aeroport, se crezu scăpat, dar cum birocrația are un braț mai lung decât legea, îl ajunse și acolo, trimițându-l de la o coadă la alta, pentru a-și plăti excedentul de bagaj, despre care abia acum află cât cântărea. Deși erau niște cozi imense, funcționarii nu se grăbeau. Atunci când Cipri a cerut cuiva să se grăbească, fiindcă va pierde avionul, i s-a răspuns să stea liniștit, că nu pleacă avionul nici unde(varianta ardelenească ar fi fost ”poate să plece, că la mine-i biletul”). Și într-adevăr, nici avionul nu s-a grăbit să plece.  Pilotul a asigurat totuși pasagerii că nu va fi întârziere mare, fiindcă bate un vânt din spate, care va purta avionul mai repede… foarte liniștitor. După câteva turbulențe în aer și o întârziere rezonabilă, Cipri ajunse pe aeroportul din Cluj, unde Vlad îl aștepta cu mașina. Prima mașină în care a pus piciorul, după 4 luni de zile.

După toate peripețiile de pe drum, au urmat două săptămâni de stat acasă. Două săptămâni care au început foarte bine, revăzându-mi familia, dar după care am găsit noi profunzimi în vorba lui George Bernard Shaw ”A perpetual holiday is a good working definition of hell”.

După două săptămâni fără net, când în sfârșit a ajuns la Cluj, laptopul meu a cedat nervos. Mai exact, a cedat lipitura făcută la Lyon, și într-o dimineață, tot ce am putut face a fost să constat decesul, și să-mi iau pe un stick documentele mai importante, folosind restul de baterie rămasă.

Mergând să echivalez materiile, am trecut întâi pe la decanat, de unde am fost trimis la secretariatul catedrei, unde ia ghiciți pe cine am întâlnit? Am fost foarte surprins să văd că de data asta e mult mai amabilă, distinsa noastră secretară, ca și cum ar fi fost ceva putred la mijloc. Și desigur că a fost. A trebuit să merg pe la toți profesorii la care am avut de echivalat, să îmi semneze o cerere(din fericire nu au fost mulți, ca să mă pot bucura și eu de sesiunea din țară). Și după toată plimbarea, tot nu a fost mulțumită, fiindcă la o materie aveam cu un punct mai puțin decât nota care se echivalează cu 10, așa că iar a trebuit să vorbesc cu profesorul, să-mi echivaleze dumnealui, personal.

Tot întors de la Erasmus, am putut vedea marele avantaj de a sta la cămin. În mod normal, studentul, când se întoarce după 4 luni, chiar pe finalul semestrului, e cam în plop cu materia, acesta fiind și cazul meu. Chiar dacă am avut la dispoziție toate materialele de curs, nu a fost același lucru cu a-mi bate la cap colegii, și rezultatul a fost că am reușit într-o săptămână să-mi termin proiectul la grafică, săptămână la începutul căreia mi-a cedat și laptopul.

Ar trebui să închei, vorbind despre impresia generală… dar cred că v-au ajuns 9 capitole. Restul, rămâne de descoperit pentru cine ar vrea să încerce. Va trebui să mă credeți pe cuvânt că merită. Singurul regret pe care îl am, sunt oamenii din Lyon, care mi-au fost aproape, în cele 4 luni, și pe care cine știe când(dacă) o să-i mai văd.

– The End –

Published in: on Ianuarie 24, 2010 at 22:39  Comments (3)