Student Erasmus la Lyon – partea a IX-a (epilog)

Pe un forum de întrebări și răspunsuri, am găsit odată o referire la secțiunea ”Erasmus Lyon” din blogul meu, ca ”bazat pe o poveste adevărată”. Fericit că totuși povestea mea se bazează pe întâmplări reale, și nu pe vreun film văzut(dacă tot aș plagia, aș plagia o carte, fiindcă filmele le vede toată lumea), m-am decis să o închei acum, la vreo lună după întoarcere.

Era vreo 5 dimineața, când Cipri își trăgea troler-ur greu, de 30 de kilograme(pe atunci n-avea de unde să-i cunoască greutatea, dar avea să o afle mai târziu) prin zăpada depusă cu o noapte înainte. Orașul părea mai primitor ca niciodată, parcă tocmai pentru a-i face în ciudă că pleacă. Metrou, TGV, Paris, din nou metrou, și iată-ne așteptând autobuzul spre aeroport, într-o zonă din Paris, care semăna cu o zonă oarecare dintr-un oraș românesc. Atmosfera românească s-a simțit mai ales când eroul nostru a încercat să urce în autobuz, și mișcându-se încet, din cauza troler-ului, în îmbulzeala generală n-a mai prins loc, fiind nevoit să meargă peste 15 minute, în autobuzul cu italieni. Ajuns la aeroport, se crezu scăpat, dar cum birocrația are un braț mai lung decât legea, îl ajunse și acolo, trimițându-l de la o coadă la alta, pentru a-și plăti excedentul de bagaj, despre care abia acum află cât cântărea. Deși erau niște cozi imense, funcționarii nu se grăbeau. Atunci când Cipri a cerut cuiva să se grăbească, fiindcă va pierde avionul, i s-a răspuns să stea liniștit, că nu pleacă avionul nici unde(varianta ardelenească ar fi fost ”poate să plece, că la mine-i biletul”). Și într-adevăr, nici avionul nu s-a grăbit să plece.  Pilotul a asigurat totuși pasagerii că nu va fi întârziere mare, fiindcă bate un vânt din spate, care va purta avionul mai repede… foarte liniștitor. După câteva turbulențe în aer și o întârziere rezonabilă, Cipri ajunse pe aeroportul din Cluj, unde Vlad îl aștepta cu mașina. Prima mașină în care a pus piciorul, după 4 luni de zile.

După toate peripețiile de pe drum, au urmat două săptămâni de stat acasă. Două săptămâni care au început foarte bine, revăzându-mi familia, dar după care am găsit noi profunzimi în vorba lui George Bernard Shaw ”A perpetual holiday is a good working definition of hell”.

După două săptămâni fără net, când în sfârșit a ajuns la Cluj, laptopul meu a cedat nervos. Mai exact, a cedat lipitura făcută la Lyon, și într-o dimineață, tot ce am putut face a fost să constat decesul, și să-mi iau pe un stick documentele mai importante, folosind restul de baterie rămasă.

Mergând să echivalez materiile, am trecut întâi pe la decanat, de unde am fost trimis la secretariatul catedrei, unde ia ghiciți pe cine am întâlnit? Am fost foarte surprins să văd că de data asta e mult mai amabilă, distinsa noastră secretară, ca și cum ar fi fost ceva putred la mijloc. Și desigur că a fost. A trebuit să merg pe la toți profesorii la care am avut de echivalat, să îmi semneze o cerere(din fericire nu au fost mulți, ca să mă pot bucura și eu de sesiunea din țară). Și după toată plimbarea, tot nu a fost mulțumită, fiindcă la o materie aveam cu un punct mai puțin decât nota care se echivalează cu 10, așa că iar a trebuit să vorbesc cu profesorul, să-mi echivaleze dumnealui, personal.

Tot întors de la Erasmus, am putut vedea marele avantaj de a sta la cămin. În mod normal, studentul, când se întoarce după 4 luni, chiar pe finalul semestrului, e cam în plop cu materia, acesta fiind și cazul meu. Chiar dacă am avut la dispoziție toate materialele de curs, nu a fost același lucru cu a-mi bate la cap colegii, și rezultatul a fost că am reușit într-o săptămână să-mi termin proiectul la grafică, săptămână la începutul căreia mi-a cedat și laptopul.

Ar trebui să închei, vorbind despre impresia generală… dar cred că v-au ajuns 9 capitole. Restul, rămâne de descoperit pentru cine ar vrea să încerce. Va trebui să mă credeți pe cuvânt că merită. Singurul regret pe care îl am, sunt oamenii din Lyon, care mi-au fost aproape, în cele 4 luni, și pe care cine știe când(dacă) o să-i mai văd.

– The End –

Published in: on Ianuarie 24, 2010 at 22:39  Comments (3)  

Student Erasmus la Lyon – partea a VIII-a

Mai am câteva zile și plec acasă. O să plec cu ceva emoții, ce e drept, fiindcă din ce am auzit, zilele trecute foarte multe zboruri au fost amânate, din cauza ninsorii. Știu că sună tentant să-mi petrec Crăciunul în Paris(de acolo trebuie să iau avionul), dar aș prefera să las experiența asta pentru alt an.

Au trecut aproape patru luni, de când am ajuns aici la Lyon. Patru luni care au trecut ca patru zile. Patru zile în care s-au petrecut așa de multe lucruri, că dacă mă întreabă cineva cum a fost, încercând să formuleze un răspuns mintea mea face stack overflow, și răspund „fain”. Despre o parte din întâmplările de aici, am încercat să scriu. Am scris pentru alții, care poate sunt indeciși dacă vor să încerce experiența Erasmus sau nu și pentru Cipri din viitor, care poate va fi un bătrân senil și n-o să-și mai amintească.

Zilele trecute a început să plece lumea. Abia acuma îmi dau seama că sunt oameni care mi-au fost apropiați, și pe care n-o să-i mai văd, sau o să-i mai văd doar în trecere(vorba unei bune prietene de aici, „chiar dacă ne mai vedem, n-o să mai fie același context”). Când am plecat de acasă, am știut că o să mă întorc și o să găsesc lucrurile așa cum le-am lăsat, sau pe aproape(nu aveam în minte să regăsesc același președinte și același premier, dar partea plină a paharului e că românii sunt un popor care știu să acorde a doua șansă). În schimb, chiar dacă o să mă întorc în Lyon – și sigur o să mai vin, măcar în vizită – nu voi mai întâlni aceiași oameni.

Revenind la trecut, adică la ultima lună, în care nu am mai scris, pot spune că a fost una destul de ocupată. În mod normal, sesiunea de examene e în ianuarie, dar fiindcă în ianuarie, am și sesiunea în țară, mi-am dat examenele săptămâna asta. Profesorii au fost foarte înțelegători, nu au avut nimic împotrivă să dau examenele mai repede.

Spre deosebire de sistemul românesc, sesiunea de examene aici ține o singură săptămână. La prima vedere, pare puțin, dar nu e. În sistemul românesc, avem nevoie de 3 sau 4 săptămâni de sesiune, pentru că la examene se cere de obicei să se reproducă lucruri făcute la curs, seminar, sau subiectul de anul trecut, vopsit(nu generalizez). În consecință, chiar dacă studentul a fost la cursuri, a studiat în timpul semestrului, are nevoie de câteva zile pentru a memora acele lucruri. La ENS, în afară de examenul de franceză, toate examenele au fost „cu cărțile pe față”, adică avem voie să folosim materialele de curs. Subiectul este dat în așa fel încât să oblige studentul să-și folosească procesorul, nu hardul, și în plus se testează și capacitatea de decizie. Sunt prea multe exerciții, pentru a putea fi rezolvate în timp util(la parțial la algoritmică, de exemplu, cel mai bun a făcut cam jumătate), și atunci studentul trebuie să își dea seama ce poate face în timp util, și să sară peste părțile pe care le consideră dificile.

Pe lângă examene, la evaluare mai contează la anumite materii și temele de casă. Partea care mi s-a părut amuzantă e că deși am colegi foarte buni, care iau studiul în serios, au tendința de a-și începe tema cu câteva zile înainte de deadline, apoi să ceară o prelungire a acestuia. Dacă tot am ajuns la partea cu temele, profit de ocazie ca să mă laud puțin: am reușit să fac două teme de 20 😀 , dintre care la una, pentru că nu mi-a zis nimeni că am voie să o scriu de mână, și pentru că implica multe calcule matematice, am scris 22 de pagini in \LaTeX.

Vă urez sărbători fericite, și toate cele bune!

Published in: on Decembrie 19, 2009 at 14:23  Comments (2)  

Student Erasmus la Lyon – partea a VII-a

A trecut aproape o lună de când am scris ultima dată, şi probabil s-au adunat chestii pentru câteva posturi.

În luna care a trecut, am cunoscut români şi francezi.

În caz că nu ştiaţi, în Lyon trăiesc mulţi români. Numai aici, la ENS, secţia informatică suntem 9(ce e drept, unii dintre noi pe termen limitat). Un grup mai mare de români se adună duminica la biserică. Da, suntem suficient de mulţi, cât să avem o biserică românească în Lyon. La prima vedere nu e mare lucru, doar o încăpere la un subsol, cu câteva icoane, dar e un loc unde se adună românii în fiecare duminică. E un loc unde se vorbeşte româneşte(şi nu numai, jumătate din Liturghie e în franceză), unde se întâlnesc atât persoane în vârstă, care probabil sunt în Franţa de pe vremea răposatului, cât şi copii care s-au născut aici. Am asistat inclusiv la câteva botezuri. Oamenii îşi aduc copiii, chiar dacă sunt prea mici să înţeleagă mare lucru, doar pentru a auzi vorbindu-se româneşte.

Desigur, în ţară pare un lucru banal, dar sunt de părere că oamenii nu trebuie să-şi uite rădăcinile. Sunt convins că pentru mulţi, care s-au stabilit aici definitiv, e mai bine ca în România. Dar cine nu are memoria trecutului, riscă să îl repete. Consider că un individ trebuie să ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă.

Aşa cum probabil vă imaginaţi, comunitatea românească din Lyon nu se rezumă doar la studenţi, chiar dacă majoritatea persoanelor din anturajul meu intră în această categorie. Am cunoscut şi lume care a venit aici pentru a duce o viaţă mai bună, fiindcă în ţară muncea pentru un salariu de mizerie. Din păcate, venitul în Franţa nu e la fel cu venitul în Hawai, când te dai jos din avion, şi nişte tipe sexy te aşteaptă şi îţi pun la gât un lanţ de flori. Dacă eşti tânăr şi vii în Franţa, cel mai bine e să te înscrii la un master, pe la vreo universitate. Nu e foarte greu să fii acceptat, iar în al doilea an de studiu în Franţa primeşti şi o bursă, cu care îţi poţi permite să te întreţii dacă trăieşti mai cumpătat. În plus, ca student ai mai multe facilităţi şi perspective.

Dacă totul a mers bine cu românii, a fost mai greu în schimb să socializez cu francezii. Ştiu că „răspunsul e comunicarea”, doar că nu e tocmai uşor să comunici într-o limbă în care nu ţi-e natural să o vorbeşti. În primele săptămâni la ENS, ne-am format un grup de internaţionali, care aveam în comun faptul că preferam să vorbim engleza în locul francezei. Avantajul pentru mine e că engleza e o limbă în care pot gândi. Chiar dacă practic, ştiu franceză, înţeleg cuvintele, dacă nu gândesc în limba respectivă, nu pot face traducere în real-time, sau mai ales să pun verbele la timpul potrivit.

Zilele trecute s-a adeverit o concepţie mai veche de-a mea, cum că omul poate da un randament mult mai bun atunci când n-are de ales, decât atunci când are. Am avut o excursie cu clasa la Sophia-Antipolis(lângă Nice), să vizităm INRIA. În week-end-ul de integrare, am avut alături trupa de internaţionali(inclusiv români), aşa că nu m-am străduit prea tare să mă integrez cu francezii. Aici, în schimb, singura posibilitate de socializare era vorbitul în franceză, şi după un timp, a început să meargă. Chiar dacă tot nu pot gândi în franceză, am reuşit să procesez informaţia într-un mod mai direct. Seamănă puţin cu patinajul(chestie învăţată tot aici, la Lyon). La început te ţii de margine, până te obişnuieşti cu gheaţa, dar ca să înveţi să patinezi trebuie să-ţi dai drumul, apoi te adaptezi(sau te izbeşti cu faţa de gheaţă).

Am simţit că m-am integrat în grupul de francezi când, stând cu încă 3 la masă la pizzerie, ne-am comandat fiecare diferit, şi am luat câte un sfert din fiecare pizza. Am numit chestia asta pizza sharing network.

Dacă tot am adus vorba de vizita la INRIA, o să spun câteva cuvinte şi despre asta. Vizita a constat dint-o serie de prezentări a departamentelor, împreună cu ofertele de master, sau stagii de practică. Există o distribuţie de Linux, numită Gentoo, a cărei filosofie e „tot ce mişcă se compilează”. Se pare că la francezi, filosofia e „tot ce mişcă, trebuie să se mişte într-o manieră care s-a demonstrat formal că e corectă”. Am văzut şi lucruri interesante, de exemplu despre direcţia în care se dezvoltă Internetul, şi faptul că protocolul TCP/IP nu e foarte bine adaptat dispozitivelor mobile. Deasemenea se oferă burse de master destul de interesante.

Ca să închei, ieri am fost la Annecy, un oraş cu specific medieval, în apropiere de Lyon. Pe lângă frumuseţea extraordinară a oraşului şi a împrejurimilor, am putut să remarc, într-o croazieră pe lacul de acolo, că francezii de rând fac şi chestii mai puţin formale.

Cârma se poate ţine şi cu piciorul

Cârma se poate ţine şi cu piciorul

Published in: on Noiembrie 16, 2009 at 00:43  Lasă un comentariu  

Student Erasmus la Lyon – partea a VI-a

Am tot amânat să scriu până acuma despre viața academică la ENS, deoarece am dorit să văd întâi cum e, și abia apoi să-mi dau cu părerea. Deoarece au trecut 5 săptămâni de cursuri, m-am gândit să scriu primele impresii.

În primul rând țin să menționez că aici, în general, cursurile și laboratoarele sunt mai bine făcute ca la noi. Ținând cont că la ENS deviza e „învățământ prin CERCETARE, pentru CERCETARE”, m-am gândit că o să-mi predea niște cercetători plictisiți, care expun cursul, apoi se grăbesc să își continue munca. Am avut plăcuta surpriză să constat că aici se pune accent și pe cum se predă, nu doar pe conținut.

Ca niște remarci generale, atât la cursuri, cât și la seminarii/laboratoare, profii vin știind din start ce au de făcut. Am întâlnit la noi la poli unii profi care veneau la curs fără nici un material, scriau totul din memorie, și se încurcau la fiecare 5 rânduri. Aici toată lumea vine cu materialul scris, eliminând în felul acesta posibilitatea de a se încurca. La TD-uri(travaux dirigés) – așa li se zice aici la seminarii – ni se dă de la început o foaie cu tot ce e de făcut, iar asistentul are și o foaie cu soluțiile. Nu văd nici o rușine în a nu ști totul „pe de rost”. La urma urmei, rolul profesorului e de a face studentul să înțeleagă, nu de a demonstra cât de bine știe el.

Tot la noi se întâlnește, mult mai des, extrema cealaltă, în care profesorul vine cu slide-urile și nu își murdărește mâna cu cretă. Deși această extremă este oarecum preferabilă celeilalte, a sta 2h urmărind slide-urile poate fi deopotrivă obositor și plictisitor. E totuși ok atunci când profesorul întrerupe expunerea, și începe să comunice cu studenții, pentru a face cursul mai dinamic.

Totuși prefer soluția dată de proful de programare de aici(singurul care folosește slide-uri), ca după 1h de diapozitive să zică „ok, în continuare scriem la tablă”. Desigur, lucrurile predate la tablă sunt în general chestii care trebuie „rumegate” mai bine, pentru care o simplă vizualizare poate nu ar fi suficientă. Pentru acele chestii, de multe ori este cerut aportul studenților, respectând ideea lui Confucius „Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică-mă şi voi înţelege!”.

Ar mai fi câteva lucruri interesante de adăugat despre acest prof, de exemplu faptul că e stângaci(de fapt, sunt foarte mulți profesori stângaci pe aici, aproape jumătate) sau faptul că scrie la tastatură cu o viteză care m-a speriat prima dată când l-am văzut. Totuși, cea mai tare chestie a fost când am trecut pe lângă el pe coridor și i-am zis „Bonjour”, iar el mi-a răspuns „Bună ziua”, într-o română destul de clară.

Despre materia Programmation și limbajul OCaml studiat aici o să povestesc mai multe într-un post viitor.

Cursul de algoritmică are o tentă oarecum diferită de cea românească. Dacă la noi era suficient să dai ideea algoritmului, aici e foarte important să demonstrezi de ce e corectă. De multe ori, la seminar(nu avem laborator), ți se dau subpuncte ajutătoare, ca să te prinzi de idee, tot ce îți rămâne de făcut e să arăți că e corect și să îi determini complexitatea. Nu pot să pretind că e ceva complet nou pentru mine, am mai fost pus în situația de a face demonstrații formale, doar că e ceva „neingineresc”. Am fost antrenat să consider un program corect dacă rezistă unei testări de calitate, iar când mi se cere să arăt de ce o corect, să folosesc demonstrația prin exemplu.

O abordare ceva mai inginerească vine la cursul de hardware. La primul curs, proful ne-a zis o teoremă care afirmă că dacă un graf nu are subgrafuri izomorfe cu graful complet de ordinul 4, și dacă pentru orice colorare în două culori a muchiilor sale, există un triunghi monocromatic, atunci numărul vârfurilor sale este mai mare decât 10^{10^{10^{10^{10^{10}}}}} . Acest număr este mult mai mare decât numărul atomilor din univers, și deci un calculator cât tot universul nu ar putea genera un astfel de graf. Cursul se desfășoară destul de repede. În 4 săptămâni am făcut cam tot cursul nostru de ASDN, și lucrurile avansează. Mi se pare destul de interesant că deși sunt la primul contact cu hardware-ul, majoritatea colegilor mei asimileaza foarte repede.

Pentru a-mi face numărul de credite, mi-am luat și un curs de algebră, care valoreaza 8 credite, în loc de 6, cât valorau cele de informatică. Deși e frumos, personal îl consider destul de al naibii de greu. Varianta printată are doar 50 de pagini, și aparent ai crede că volumul de informații e destul de redus, dar nu e deloc. În plus, se bazează pe faptul că știu deja anumite lucruri pe care le știu doar din auzite(chestiile care se studiau în plus pentru olimpiadă, pe a 12-a). Se pare că în cei doi ani de când au terminat liceul, francezii au recuperat destul de multe cunoștințe(la ei în liceu programa e mult mai lejeră ca la noi).

Odată pe săptămână, mă duc și la cursul de franceză, la care pe săptămână ce trece, vine tot mai puțină lume. Pentru a se face mai ușor înțeleasă de străini, profa are obiceiul să ridice tonul, iar studentul nu prea apreciază să țipe cineva 2h la tine. La franceză am luni primul parțial, iar eu pierd timpul scriind chestia asta.

Toate cele bune!

Published in: on Octombrie 17, 2009 at 19:24  Lasă un comentariu  

Student Erasmus la Lyon – partea a V-a

Vine un timp, când îți dai seama că nu mai ești turist. După ce stai o vreme într-un oraș, începi să simți că îl cunoști, să simți că faci parte din el, iar când te întorci în camera de cămin, să zici „mă duc acasă”. Pentru mine, momentul acestei realizări a fost acum vreo două săptămâni, când, așteptând în stația de metrou, cineva mi-a cerut indicații, iar eu, cu franceza mea șubredă, am reușit să le dau.

Ei… faine vremuri când era metroul o opțiune. Acuma cică e grevă. Și cică ține vreo 3 luni așa… Numai bine cât stau eu în Lyon. Noroc cu bicicletele, că ele nu sunt în grevă. Tastezi codul, îți iei una, și te tot duci.

În ultima vreme nu s-au întâmplat multe chestii notabile, dar cum cititorii mă tot presează să scriu(știe ea cine :D), o să vă povestesc cum am ajuns să-mi văd laptopul bucățele. La propriu!

Totul a început când colegul meu de cameră și-a nenorocit cablul de alimentare la laptop, iar eu, ca să fiu coleg bun, i-am zis că poate să-l folosească pe al meu(laptopul, nu cablul), când nu sunt la el. Și vine Juan într-o seară, băut, și se pune să se uite la anime-uri. Poziția lui preferată e în pat, cu laptopul pe noptieră, iar cablul traversând camera. Eu dormeam bine, când aud un zgomot, și îl văd doar cum îl ridică de jos. După aia, am auzit sunetul de pornire de la Wingoz(nu i-am dat parola de pe Linux), și gândindu-mă că nu a pățit nimic, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit la loc.

Dimineața însă, văd aprinz beculețul roșu de la baterie, iar laptopul era în priză. Și n-a mai vrut să se alimenteze. În cădere, crăpase colțul de la placa de bază, pe unde se face alimentarea.

Poate că de multe ori, a fi român în străinătate reprezintă un dezavantaj, mai ales dacă ne gândim la asocierea cu [… rasism autocenzurat …], pe care o fac unele popoare. Ei, eu pot să zic că am avut un avantaj în a fi român. În mod normal, o reparație la un service m-ar fi costat ceva euroi, numai că am primit ajutor de la doi doctoranzi români de aici(mersi, băieți). Cu ocazia asta, mi-am văzut laptopul, așa cum vezi un pacient pe masa de operație. Și tot atunci am aflat că un Dell e mult mai ușor de dezasamblat decât un MSI. Uite așa, după o bucată de plastic, lipită ca să țină carcasa „in one piece”(la propriu), laptopul meu s-a mai ales și cu o lipitură cu ciocanul de lipit pe interior. Parcă ar fi veteran de război 😀

Pentru că tot v-am scris despre cum văd eu viața pe aici, m-am gândit să aflu și cum văd alții experiența Erasmus, așa că am realizat un mic chestionar :

  1. Who are you? Tell me your name(or a nickname, if you don’t want your name to appear on my blog), where are you coming from, and a few words about yourself.
  2. What are you studying, and what are your plans for the future?
  3. Why France? Why Lyon? Why now? It would be really nice if you could tell the story of how you got here, what other options did you have, what difficulties did you encounter…
  4. If you were to pick any university in the world to study for a semester/year/several years, which one would you pick?
  5. What was your first impression about France and French people? Tell me two things you liked, and two things you disliked.
  6. How is the academic life here, compared to the one from your home university?
  7. Do you have any advice to give for students that are thinking about taking an Erasmus scholarship(or anything similar)?

Nu am primit decât două răspunsuri, dar o să vă țin la curent dacă mai primesc ceva.

  1. Laura Rachal (nickames: „L”), I’m from New Roads, Louisiana, USA. I’m 22 about to be 23, an M1 student in Bioscience hoping to obtain an MD/PhD in neurocognitive science. I graduated from Louisiana State University this past may in biology and french. I have seen an alligator, but I do not „love” or „like” alligators.
  2. I think I answered that in question one, so much for following instructions
  3. How I got to Lyon is rather interesting…my friend Logan taught english at the ENS and suggested that I apply for this scholarship so I could attend master’s school here. Considering I have diplomas in French and Biology…I thought why not. I wish there was more of a fairytale beginning of sorts, but I’m here by chance. I was waitlisted as a scholarship recipient, and I didn’t make my choice to attend the ENS until end of June. Had I stayed in the states, I would be attending medical school at Vanderbilt for a combined MD/Phd. I also had the option to be a language assistant here in Lyon. As far as difficulties encountered in the process, let’s just say more than I thought. I had 2 weeks to get my visa, which was not a smooth process. Arriving in Lyon I didn’t have my luggage (it was left in London). But now I’m settled in, and it’s really nice here.
  4. I’d probably say the Curie institute in Paris, but I like the ENS. I’d stay here a while. If not in France, I’d probably go with a few in the states (University of Washington, Harvard, Brown, Rockefeller).
  5. Very welcoming, my buddy and the people at the airport were especially nice after having lost my luggage. The international office was easy to deal with as well. I liked the bises (the kiss kiss on the cheek) a lot because it reminds me of home. I also like the cheese, bread, and wine. I dislike the fact that the french cannot form a line to save their life. I’m also don’t like that things close late at night and on sundays.
  6. Well, it’s definitely not as organized as my former university. The class times vary week to week, which is hard to adjust to. Also the combination of languages in a lecture is odd for me: french lecture and english powerpoints was enough to drive me mad. The classes are a lot more dense than my former university, but I like it.
  7. Do it. Being away from home is hard, but you meet so many wonderful people. I wish I had done this sort of program while I was still at my home university, and am definitely loving every moment of it.
Iată și al doilea răspuns :
  1. Hi, This is Jasper.
  2. I’m studying biology at the ENS Lyon, and I want to work in research later.
  3. I chose france for the Erasmus year, because I wanted to learn french, and also because my home university has alot of cooperations with good universities in france. And since I’m not a big fan of cold weather and rain, I didnt go to the UK or scandinavia.
    I had the opportunity to choose from many french cities, such as Paris, Grenoble, Besancon, Strasbourg, Colmar, Lyon, etc.
    I chose Lyon, because I wanted to experience a somewhat big city (but not too big), and also because the ENS has a good reputation.
    If not now, when? I just seized the opportunity, and took the chance…

  4. Berkeley
  5. Pros: -More relaxed and easy-going than most germans.
    -Alot of singing
    Cons: -Alot of singing
    -The french Beer

  6. The classes are much smaller, the relationship between profs and the students is closer.
    Also, the ENS campus seems to me alot like a „golden cage”, your not really encouraged or required to leave campus.
    Whatsoever, you are free to go and theres alot to discover.

  7. Just do it!
    The early bird catches the worm.
Published in: on Septembrie 29, 2009 at 23:41  Comments (1)  

Student Erasmus la Lyon – partea a IV-a

Înainte de a intra în materie, ENS Lyon oferă studenților săi(contra cost 😐 ) așa numitul Week-End d’Intégration. Scopul acestei activități, așa cum îi spune și numele, este de a ajuta studenții să se cunoască mai bine, în contextul unei ieșiri organizate.

Am plecat vineri la prânz, cu bus-urile, înspre sud, la stațiunea Les Vagues. în afară de peisajul destul de frumos, ceea ce se mai poate remarca într-o astfel de excursie, e comportamentul tinerilor francezi. Dacă la noi în țară, atunci când treci pe lângă un autobuz cu persoane cunoscute, faci cu mâna… ei bine francezii au o manieră mult mai interesantă, de a saluta: își dau jos pantalonii și își lipesc fundul de geam. E interesant să te gândești că unul din tipii ăia s-ar putea să descopere într-o zi un tratament împotriva cancerului(la urma urmei, ENS Lyon e a 3-a facultate din Franța).

Pentru a face cunoștință cu cât mai multă lume, cazările se fac random. Practic am stat într-o căsuță, împreună cu alte 6 persoane(băieți și fete), pe care nu le-am mai întâlnit până atunci. Pot să zic că au fost destul de ok colegii, comunicarea a fost puțin dificilă, deoarece nici franceza mea, nici engleza lor nu excelează(cineva a încercat să-mi vorbească și în germană).

Dacă tot ne-am dus la mare, mă așteptam să stăm toată ziua pe plajă și să pierdem vremea. Well… nope. Sâmbătă dimineața, am avut jocuri pe echipe, cum ar fi aruncatul cu ouă, cursă de mers în roabă, trasul de frânghie(da, normal că adversarii n-au avut nici o șansă 😀 ), cursă cu obstacole, după ce te învârți de 10 ori în jurul degetului, lupte în apă, biatch voley(vă las să vă folosiți imaginația). Și din nou, echipele au fost făcute random, ca să apuci să cunoști cât mai multă lume.

După jocuri, ni s-a strigat în megafoane să venim să ne înscriem la sporturi. Și cum subsemnatul nu prea le are cu franceza, n-am înțeles exact despre ce e vorba, așa că m-am uitat în jur, și văzând unul din tipii cu liste de înscriere fugărit de mulțime, m-am băgat și eu acolo, gândid că va fi ceva mișto, din moment ce toată lumea vrea acolo.

Și a fost. M-am înscris la caiac. Ne-au dus cu bus-ul într-o zonă superbă de munte(avem și noi așa ceva în țară, doar că nu le știm exploata), am făcut echipe de câte doi, și am luat-o în jos pe râu, 12km. Nu a fost tocmai ușor, de câteva ori ne-am blocat în pietre, și a trebuit să ne dăm jos din caiac și să-l tragem, dar a fost cu siguranță o experiență care merită repetată. Natura a fost încântătoare, cu excepția situațiilor când ne-am lovit de ea(bolovanii din râu), iar vâslitul în echipă cu un neamț chiar a fost ok. Recomand la toată lumea să încerce asta măcar o dată în viață.

Duminică dimineața a fost zi de piscină. Atracția zilei au fost toboganele cu apă, la care lumea stătea la coadă să se dea. Din păcate, după prânz a trebuit să ne urcăm în bus-uri, și să pornim înapoi spre Lyon.

După week-end-ul de integrare, aș zice că francezii au un stil de a se distra mai intens decât românii, în anumite privințe sunt cam vulgari, iar după alcool sunt cam ca și ai noștri. Totuși, chiar și la distracție, se știu organiza foarte bine.

Published in: on Septembrie 14, 2009 at 18:09  Lasă un comentariu  

Student Erasmus la Lyon – partea a III-a

Dupa primele impresii, vine si perioada de adaptare, care probabil inca nu a trecut.

Ma bucur foarte mult ca am venit cu 2 saptamani mai repede in Lyon, pentru stagiul intensiv de franceza, pentru ca in afara de cursurile de franceza, am avut timp sa ma invart pe aici si sa ma familiarizez cu zona.

In primul rand, cursurile de franceza au trecut cu bine. Am avut o profa foarte ok, care ne-a zis inclusiv cum se zice la actul masculin de a face amor(e foarte apropiat de cuvantul romanesc). Ce mi s-a parut interesant, e ca desi eram toti vorbitori de engleza, atunci cand ne explica un cuvant, prefera sa ni-l defineasca prin termeni frantuzesti, decat sa ni-l traduca. Am avut parte si de o vizita in partea istorica a orasului(vieux Lyon), unde am vazut cladirile vechi, strazile inguste, pavate, unde pe vremuri se arunca […]

Saptamana asta, luni la prima ora, mi-a venit si colegul de camera, tocmai din Columbia. Rocker cu parul mare, cu barba mai ceva decat o aveam eu in vremurile mele bune, cu un sombrero pe etajera, si ditamai steagul deasupra patului, plus o chitara electrica, si postere cu Dream Theater… that’s my roomie 😀

Una dintre problemele cu care te confrunti cand vii cu avionul, e greutatea limita pentru bagaj(20 kg). E o greutate destul de rezonabila cand mergi in vacanta, dar e mult prea putin cand vii sa locuiesti undeva pentru 4-5 luni. Printre lucrurile care cantareau prea mult ca sa le car, au fost vasele de gatit. Din fericire, multi studenti de aici au avut problema asta. Si la plecare, decat sa-si arunce lucrurile, au preferat sa le lase studentilor ce vor veni in anul urmator. Totul e sa cauti femeia de servici, sa-i spui ca ai nevoie de anumite lucruri, si te duce la depozit. Si uite asa m-am facut cu cratitia(aici in Lyon, o cratita buna costa vreo 15 euro), matura, faras, inclusiv lampa de birou.

Cea mai faina chestie de saptamana asta a fost faptul ca in sfarsit mi-a venit cardul si am putut inchiria o bicicleta. Sistemul Vélo’v e original de aici din Lyon si e oarecum inspirat de caii de posta utilizati in Evul Mediu. Practic iei o bicicleta dintr-o statie, mergi cu ea, apoi o lasi in alta statie. Abonamenut costa 3 euro pe saptamana, si poti sa iei o bicicleta pentru 30 de minute. Daca depasesti, te costa 1 euro urmatoarea jumatate de ora, dar in cadrul celor 30 de minute, poti sa pui bicicleta in statie si sa o iei iar, sau sa iei alta(pentru inca 30 de minute). Statiile sunt foarte dese, la 5 minute pe jos una de alta. Se poate face si abonament pe un an de zile, cu doar 15 euro, dar dureaza o luna pana se proceseaza cererea.

Nimic nu se compara cu o plimbare seara, cu bicicleta, pe malul Rhône-ului…

Cu bicicleta

Cu bicicleta

Published in: on Septembrie 4, 2009 at 23:32  Lasă un comentariu  

Student Erasmus la Lyon – partea a II-a

Azi e a 5-a zi de cand sunt in Lyon.

Prima chestie pe care am remarcat-o cand am ajuns aici, a fost buna lor organizare. Chiar daca nu ne-a asteptat nimeni in aeroport, au lasat pe site instructiuni suficient de clare, incat doar idiot sa fii, ca sa nu reusesti sa ajungi la ENS. La oficiul de relatii internationale ne-au asteptat foarte calzi si primitori, cu un panou care ne ura bun-venit in toata limbile. Chiar si in dulcele nostru grai romanesc.

Welcome Panel

Bienvenue a l'ENS

Deoarece am ajuns fix la 12, cand la francezi e traditionala pauza de pranz, ne-au trimis direct la cantina, sa luam pranzul. Imediat dupa, s-au completat primele acte, si ne-au facut cazarea. Ok, si la francezi e birocratie, si la ei trebuie o groaza de acte si hartii, dar totul merge mult mai organizat ca la noi. Legitimatia de camin de exemplu, se face in cateva minute: te pune pe un scaun, iti face o poza, scrie ceva la calc, si gata.

Printre chestiile interesante de aici, e arhitectura cladirii. Chiar si profa de franceza, cand am mers sa gasim sala, ne-a zis „l’architecte était fou”. La noi in Romania, ca sa ajungi intr-o anumita camera dintr-o cladire, urci la un anumit etaj, o iei la stanga sau la dreapta, si gasesti camera. La ENS, urci niste scari pana la etajul 1, apoi traversezi palierul, treci prin niste usi, dai de alte scari, mai urci inca un etaj, mai traversezi jumate de palier, si ajungi la mine: usa roz 😀 . De iesit e ceva mai simplu, doar ca pe usa pe care iesi, nu poti si intra.

Camera de aici e foarte tare. Daca la Cluj stam 5, in 18 m2, aici stam doar 2, in 33 m2. In plus, avem baie, bucatarie, frigider, telefon, birouri, inclusiv flori la geam. Am observat ca tipii de aici sunt foarte onesti, cand vine vorba de completat hartii. De exemplu, in contractul de inchiriere, erau trecute toate chestiile. Am o gaura in perdea, cat sa incapa doua degete. Au trecut-o si pe aia. Ca paralela, in Cluj am un termopan crapat. Si nimanui nu ii pasa de el.

Daca treci pe la cantina, iti dai seama ca francezii tin la sanatate. Majoritatea chestiilor de la ei intra la categoria „mancare sanatoasa”. Si sa nu credeti ca mancarea sanatoasa, e ca la noi : niste cartofi natur, fara gust. La ei, mancarea sanatoasa are si gust. O masa costa 2.90 euro, ceea ce e destul de acceptabil, tinand cont de restul preturilor din oras. Acuma partea interesanta, e ca te lasa sa cumperi si chestii nesantoase, de exemplu cartofi prajiti, dar pe care ti-i vand cu 2euro/portia.

Miercuri a fost o zi interesanta. Atunci ne-au inceput cursurile de franceza, iar dupa-masa, am facut un tur al oras-ului, intr-un autobuz cu doua etaje. Va prezint mai jos o mica parte din Lyon, vazuta prin telefonul mobil, dintr-un autocar:

Joi, am avut parte si de un tur mai neoficial, dar foarte informativ al facultatii. Aici, studentii se pot plimba la 11 seara prin facultate, ca la ei acasa. O chestie foarte interesanta, la subsol, e un loc special pt studenti, unde se bea cafea si ceai moca, unde se joaca tot felul de chestii, si unde berea e in frigider, iar tu o iei de acolo, si pui banii fara sa te controleze nimeni.

Well, cam asta e pe scurt impresia din primele zile.

Toate cele bune!

Published in: on August 28, 2009 at 18:00  Comments (1)  

Student Erasmus la Lyon – partea I

Mai am o saptamana si plec. Dupa cum spune si titlul, plec sa studiez un semestru la Lyon. Motivele pentru care plec sunt mai multe. Einstein spunea ca nu intelegi ceva cu adevarat decat atunci cand reusesti sa-i explici bunicii tale. Ei bine, se pare ca nici eu nu stiu sigur de ce plec, fiindca buna-mea nu a reusit sa inteleaga.

Consider ca in viata, atunci cand omul trebuie sa ia anumite decizii, are nevoie de cat mai multe detalii. Si nu neaparat detalii despre subiectul in cauza, ci despre viata in general. Traitul in Romania poate fi destul de interesant, dar uneori trebuie sa privesti lucrurile si „outside the box”. Anumite lucruri, care aici sunt asa de inradacinate, ca nu le putem concepe altfel, dincolo chiar pot fi altfel. Experienta merita traita indiferent in ce tara ai merge, indiferent ca e mai mult sau mai putin civilizata decat a ta. Totul e sa mergi pentru o perioada suficient de lunga. Daca mergi in excursie in Franta(am fost de doua ori), mergi si traiesti ca un turist. Te duci sa vezi doar ce e frumos de vazut. Daca mergi pentru 4 luni, ai ocazia sa vezi atat frumosul, cat si uratul. Poti sa traiesti ca un francez, nu ca un turist.

Nu in ultimul rand, am ales sa plec tocmai acum, fiindca pe la mijlocul facultatii mi se pare cea mai buna perioada. La inceput, nu se poate pune problema, iar la licenta, desi valoreaza la CV o licenta afara, pe perioada plecarii e preferabil sa „explorezi” cum e acolo, nu sa stai in camera si sa lucrezi tot timpul.

Dupa ce am stabilit „filosofia” plecarii, e timpul sa trecem la partea mai pragmatica. In continuare vreau sa prezint niste detalii pentru cine ar fi interesat sa plece cu o bursa Erasmus.

Primul lucru pe care studentul trebuie sa-l faca e sa se decida. Partea cu decisul trebuie sa vina prin primavara, cand de obicei se depun dosarele pentru anul urmator. De obicei facultatile afiseaza o lista cu parteneriatele din strainatate. Recomand sa se cautate informatii pe net despre ele, si mai ales despre orasul respectiv. Trebuie sa ne intelegem de la inceput ca banii oferiti de facultate nu ajung pentru a trai in strainatate. De exemplu facultatea mea, ofera pentru Lyon o bursa cam de 400-450 de euro pe luna. Doar chiria la camin costa vreo 200. Si daca pare mult, va asigur ca nu e. In alte parti e mult mai scump de atata.

Al doilea lucru care trebuie decis sunt materiile care se vor studia. Ar fi preferabil ca acele materii sa fie similare cu cele din tara, ca sa se poata echivala. Daca nu, trebuie dat examenul atat acolo, cat si aici 😐 . Partea frustranta e ca se mai gasesc materii echivalente, care sa fie facute in celalalt semestru(daca in tara se face in primul, acolo se face in al doilea). Oricum, in cel mai rau caz te alegi cu cateva restante in tara 😉

Dupa ce in sfarsit te-ai hotarat, ai depus dosarul la facultate, si ai fost acceptat… te gandesti ca ce a fost mai greu a trecut. Well… te cam inseli. In primul rand, trebuie sa intri pe site-ul facultatii respective, unde vrei sa pleci, sa completezi o groaza de formulare, sa le trimiti, apoi sa ti se ceara sa le mai trimiti odata, fiindca ceva nu era bine… apoi sa confirmi tot felul de chestii. Dupa ce in sfarsit primesti acceptarea de la ei, incepe distractia la faculta ta, partea a 2-a, pentru ca trebuie sa ti se aprobe banii. Si ai de umblat dupa semnaturi… (a se citi postul despre birocratie). Nu dau mai multe detalii, pentru ca lucrurile astea deja depind de facultatea de care apartii, si de cea la care mergi.

In continuare, dau cateva sfaturi, din experienta personala de pana acuma. Spre sa prinda bine cuiva:

1. Neaparat sa vorbesti cu studenti care au mai fost acolo. Oricate detalii ai gasi pe site-uri, tot nu se compara cu experienta cuiva. E foarte important sa te interesezi de preturile de pe acolo, daca iti poti permite, si mai ales despre cum obtii cazare. La mine la ENS, era foarte simplu, doar bifam in formular ca doresc cazare, dar s-ar putea ca altii sa nu fie la fel de norocosi.

2. Sa iti iei bilet de avion cat mai repede posibil. Preferabil imediat ce afli data la care trebuie sa ajungi. Cu cat iti iei mai tarziu, cu atata e mai scump.

3. Sa te interesezi de ce facilitati poti beneficia. Eu de exemplu am aflat azi ca in Franta exista CAF, care iti ofera suport pentru chirie/camin. Din ce am aflat, e aproape o treime din pret. O sa dau mai multe detalii cand ajung, si vad mai exact.

4. „Sa iti iei cablu de retea din tara”. Asta e sfatul pe care l-am primit cel mai frecvent de la romani care au mers acolo.  Ideea e ca preturile sunt de obicei mai mari in tarile vestice, asa ca lucrurile mici, ce pot fi transportate usor, merita luate din tara.

Published in: on August 17, 2009 at 20:34  Comments (7)